"Pasărea Phoenix (grecescul Φοῖνιξ, phoínix, uneori Phönix) este o pasăre mitică, care posedă proprietatea de autoincendiere periodică și regenerarea din propria cenușă. Este considerată a fi o pasăre oraculară.
Are o longevitate extraordinară, ce diferă de la autori la autori, unii afirmând că trăiește de la 500 la 13.000 de ani. Este singura din specia ei, deși nu se poate reproduce. Atunci când lunga sa viață este pe terminate ea își simte sfârșitul, aceasta își face un cuib din plante aromatice și tămâie; dă foc apoi cuibului, se întinde, arzând odată cu cuibul, iar din cenușa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punându-i rămășițele într-un înveliș de smirnă și tămâie in formă de ou și ducându-le la sanctuarul din Heliopolis."( Wikipedia)
Cînd am auzit prima oară de "Phoenix" am rămas rece și neimpresionată, cu gîndul că e doar unul din sutele de mituri care iși poartă umbra sau poate lumina prin secole, de obicei fără sens și care dau bătăi de cap la orele de literatură...
...Se intimplă că ești gata să îngropi pentru totdeauna lucruri la care ai ținut, vise... Oameni!.. Și într-o clipă, fără să cauți, găsești în ruinele de dezamăgiri și dispreț, Pocăința. Și anume din aceste ruini iți alimentezi sufletul pusteit.
